Rețeaua Națională a Muzeelor din România cheamă muzeele la grevă de avertisment

Rețeaua Națională a Muzeelor din România cheamă muzeele la grevă de avertisment
Publicat: 28/06/2019, 16:54

„Pentru a avertiza toți cetățenii României asupra gravității situației în care se află instituțiile de cultură, Rețeaua Națională a Muzeelor din România cheamă toate muzeele din țara noastră la protest, în data de 3 iulie 2019, între orele 11.00 – 12.00. Este începutul unui protest prin care sperăm să dovedim că în România cultura contează pentru societate. Vom înainta ulterior o scrisoare deschisă Domnului Ministru al Culturii cu revendicările sectorului muzeal. În cazul nerezolvării acestora, vom demara în premieră pentru România procedurile pentru greva generală a sectorului muzeal”, se arată în anunțul Rețelei Naționale a Muzeelor din România.

„Muzeele din România, în special cele aflate în subordinea Ministerului Culturii și Identității, alături de celelalte instituții publice de cultură de sub autoritatea ministerului, au fost aduse, într-un interval foarte scurt de timp, în cea mai gravă criză financiară din ultimele două decenii. Mai întâi, subvenția pentru cheltuielile dedicate proiectelor culturale, care se regăsesc în capitolul «Bunuri și servicii», a fost redusă cu 30 – 40% față de nivelul din anul 2018, prin Legea bugetului de stat pe anul în curs. Managerii instituțiilor au fost nevoiți să își redimensioneze programele minimale de activități pentru anul 2019. Chiar și în aceste condiții, s-au încheiat contracte și s-au definit proiectele culturale pe care instituțiile culturale le oferă publicului în acest an contând pe faptul că, pe lângă veniturile proprii, vor beneficia de subvenția promisă. Din păcate, în ultimele două luni, această subvenție a fost redusă cu 60 – 70%, ceea ce face ca instituțiile noastre să nu poată achita nici măcar facturile curente pentru utilități. S-a renunțat la colaborări, s-au redus proiectele de cercetare, expoziționale și educaționale, dar nu se poate renunța și la cheltuielile cu serviciile de pază, la plata facturilor pentru energie electrică și apă”, se arată într-un mesaj publicat pe contul de pe platforma de socializare online Facebook al RNMR.

Reprezentanții organizației spun că nu au primit explicații consistente de la ministrul Culturii, Valer Daniel Breaz, în timp ce instituțiile de cultură au fost aduse în incapacitate de plată. „Muzeele nu pot aștepta o iluziorie rectificare pozitivă, peste două luni, în situația în care nu pot plăti nici măcar facturile restante acumulate din luna aprilie, până azi. Practic, instituțiile noastre au fost aduse în incapacitate de plată. Faptul că avem acoperite cheltuielile cu salariile până aproape de sfârșitul anului nu poate fi o situație mulțumitoare pentru noi. Muzeele au capacitatea de a furniza publicului servicii culturale de calitate înaltă și în condiții optime, aducând și venituri, dar numai dacă beneficiază de o subvenție decentă pentru acoperirea cheltuielilor pe care le pretind proiectele noastre”, se arată în comunicatul rețelei.

Reprezentanții organizației mai spun că, în condițiile în care, de mulți ani de zile, muzeele nu beneficiază de bani pentru investiții, tăierea cheltuielilor pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare reprezintă o „lovitură de grație”. „Fondurile europene și cele ale Spațiului Economic European, proiectele europene pe care Ministerul ne îndeamnă să le elaborăm, nu au cum să reprezinte soluții pentru supraviețuire. O investiție în restaurarea unei clădiri este foarte necesară, dar devine inutilă dacă, ulterior, acolo nu au loc evenimente culturale dedicate publicului larg”, mai spun aceștia.

„Acestor probleme de ultimă oră li se adaugă extrem de gravele disfuncționalități existente în sistemul de salarizare, care trebuie soluționate fără întârziere. Acestea afectează nu numai muzeele din subordinea Ministerului, ci absolut toate așezămintele muzeale din România”, explică reprezentanții RNMR.

„Situația din instituțiile publice de cultură aflate sub autoritatea Ministerului Culturii și Identității Naționale a devenit intolerabilă. Având în vedere că dialogul inițiat cu dl. Ministru Valer Daniel Breaz a eșuat, facem un apel la conducerea Guvernului, la doamna Prim-Ministru Viorica Dăncilă să intervină, de urgență pentru ca Ministerul Finanțelor Publice să asigure subvenția necesară funcționării optime a instituțiilor noastre”, mai spun aceștia.

Foto: Rețeaua Națională a Muzeelor/ Facebook

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Corb la corb... Medicii blochează ancheta de la Târgu Jiu, unde un copil a fost...
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Megan Fox, primele imagini cu ea însărcinată. Cum s-a fotografiat iubita lui MKG
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Sala Regelui Arthur este cu 4.000 de ani mai veche decât s-a crezut până acum